O lume mica

Astazi am fost in oras, de dimineata. Motivele pentru care am iesit la 8 jumate din casa (da, repet, e dimineata) nu intereseaza decat aprox. 200 de oameni, deci n-o sa le expun. Dupa cum spuneam, ies de cu dimineata afara si e plin de lume. Nu sunt din acest oras (nu va intereseaza, oricum, care oras) si deci cunosc putina lume. Pe drum ma gandesc, somnoroasa fiind, ce bine ca nu cunosc multa lume, ca e 8 dimineata si am fatza de 8 dimineata…am uitat s-o iau pe aia zambitoare de ora 11. Si ma duc grabita pana la magazin, ca de…era in drum…cine a pus magazinul in drum, a fost foarte inspirat. Intru la magazinul din drum, iau un cos, salut pe vanzatoare cu un salut infundat, spus de dupa gulerul hainei, si-mi tarasc picioarele vreo 2 pasi in magazin(da, pasii pot fi facuti si tarati )…dupa acei 2 pasi, aud in spatele meu “buna dimineata”…ma opresc, ma intorc si ma uit…huh? …da, nu gresesc, m-au salutat vanzatoarele…timp de 2 ani in care inghesui populatia acestui oras, vanzatoarele respective (da, merg zilnic la magazinul din drum, ca nah…e in drum si-mi place ) nu m-au salutat…niciodata…acum, cand m-am hotarat sa stau incognito, m-au recunoscut. Zambesc chinuit si ma duc sa-mi iau lapte.

Ies din magazin si ma duc spre locul spre care pornisem de la 8 dimineata. Cum e frig afara, m-am ascuns bine in haina mea si lasam drept contact cu lumea, doar ochii. Si merg linistita pe drum si ma saluta cineva din spate. Scot capul ca strutul, ma uit stanga-dreapta, si le vad. …niste foste colege din liceu, din orasul meu natal. Le fac cu mana ca si cum as sterge geamul si ma inchid inapoi in haine. Apoi incep sa devin paranoica. Parca toata lumea se uita la mine pe strada si vrea sa ma salute. Imi pare ca toti oamenii care trec se uita la mine si-mi cunosc soarta..”uite cum a ajuns fata asta…”

Ajung la medic (opa, am divulgat destinatia secreta a celor 200 de membri in asteptare – tot nu v-ati prins, he, he ) . “Domnule doctor, am nevoie de asta si asta”. “Bine, cum va cheama, unde stati, facultatea?”

” Pai ma cheama asa, stau acolo si invat aici” “Stati acolo?! nu cumva la doamna X?” “Ba da” “Pfoai, pai parintii mei stau mai sus si ne cunoastem ca suntem vecini. Ce mai face w,x, y, z, cainele, soarecu din pivnita si rama din ghiveci?”

….la faza asta am inghetat…cum naiba nimeresc fix la asta care o cunoaste pe aia, in a carei casa stau?…”Pai bine face fiecare, cu treburi pe-acasa…” “Sa o saluti din partea mea”

BUUUUUN…mi-am mai facut “un prieten”…pe drumul spre casa m-am gandit…mai, e aproape greu sa nu-ti faci cunostinte in Romania. Nu ma refer neaparat la pile ( desi…hai sa fim seriosi, cunostintele se numesc pile daca lucreaza intr-un loc mai bun decat al tau). Peste tot in Romania dai de prieteni, cunostinte, amici, vecini si consateni. La un moment dat, te cunoaste toata lumea. Diferenta e ca atunci cand vrei sa te cunoasca toti, se lasa asa o ceata peste ochii lor si nimeni nu te mai vede si nu te mai stie. Cand nu vrei sa te stie nimeni, si cainii latra dupa tine ca de ce nu-i saluti…

Tot legat de subiectul asta, am avut parte de o intamplare draguta. Mergand in vizita la liceul meu, in orasul natal, mi-am vizitat profesoara de engleza. Ea e din Moldova aia de-i subiect tabu. Si are rude/cunostinte in Tg Mures. Respectivele persoane din Mures au un fiu la faculta …aici. Acel fiu e prietenul meu si n-o stie pe profa de engleza. Matusile prietenului meu cand au auzit ca sunt din orasul X, m-au intrebat de profa de engleza Y si mi-au spus ca e verisoara prietenului meu. Deci daca e sa raman cu prietenul meu, o sa fiu ruda cu profa mea de engleza din orasul natal. Beat that!

N-o sa ma mir daca ma duc in Viena si stau pe o banca, iar niste trecatori o sa-mi strige numele, ca ma cunosc….wait…asta s-a intamplat deja!….

Ca sa concluzionam, in urma celor experimentate, voi ma cunoasteti deja…

~ de haella pe ianuarie 29, 2008.